10 Caracteristici pe care trebuie să le cauți într-un sistem WMS

Publicat la 18 ian. 2022

Warehouse Management System (WMS) este un software care se ocupă cu gestionarea mărfii din depozit. Astfel, cei care se folosesc de această soluție pot să îmbunătățească activitatea din depozitul lor. Angajații vor deveni mai productivi și mai organizați iar clienții vor fi mai mulțumiți de serviciile pe care le oferi.

Dacă vrei să afli mai multe despre beneficiile unui sistem WMS, citește Ce este Warehouse Management System? 

Poate că te-ai hotărât deja că vrei să te folosești de puterile unui sistem WMS. Însă nu toate soluțiile WMS au fost create la fel. Dacă nu știi la ce să te uiți, este greu să-ți dai seama de diferențele dintre oferte. Trebuie să găsești o soluție care te ajută, nu un WMS prost care mai mult te încurcă. 

Acest articol are scopul de a te ajuta să alegi WMS-ul potrivit pentru nevoile firmei tale. Iată cele 10 calități pe care un sistem WMS ar trebui să le aibă.

1. Funcționalitate Maximă

Trebuie să te gândești că WMS-ul lucrează pentru tine. În același timp, WMS trebuie să te ajute. Cel mai important este faptul că trebuie să-ți îmbunătățească toate procesele din firmă. Dacă compania ta se confruntă cu o productivitate scăzută, atunci WMS te poate ajuta să urmărești activitatea angajaților tăi. Îți va oferi vizibilitate optimă în activitățile de zi cu zi. Mai mult decât atât, vei folosi mai puține resurse pentru a găsi răspunsurile necesare. WMS maximizează lucrurile pe care le poate face pentru tine, reducând timpul de muncă.

2. Ușor de Folosit

WMS trebuie să fie ușor de folosit. Mulți angajați nu sunt obișnuiți cu tehnologia și trebuie antrenați să folosească aplicația WMS corect de la bun început. Dacă interfața aplicației este greu de înțeles, atunci vei pierde mai mult timp încercând să-ți obișnuiești angajații cu noua aplicație și nici atunci nu este garantat că vor știi cum să o folosească. Un WMS care este bine făcut și intuitiv le va ușura munca și vor petrece mai puțin timp organizând totul din depozit. Compania ta se poate adapta ușor noilor cerințe.

3. Flexibilitate

Dacă sistemul WMS nu este destul de flexibil pentru orice tip de firmă, mică sau mare, atunci nu se va adapta schimbărilor care se petrec într-o companie. Să zicem că firma ta crește și se extinde, însă sistemul WMS actual nu face față acestei creșteri. Astfel, riști să rămâi în urmă. Dacă soluția aleasă de tine nu se poate adapta acestor cerințe, atunci nu este o soluție de lungă durată. Mai mult decât atât, WMS trebuie să se integreze bine cu celelalte sisteme din firmă, cum ar fi ERP (Enterprise Resource Planning).

4. Securitate Îmbunătățită

Datele sunt întotdeauna importante într-o firmă iar dacă se pierd, compania va avea de suferit. Hackerii din ziua de azi devin din ce în ce mai inteligenți și găsesc rapid o metodă de a profita de punctele vulnerabile ale firmei. Un sistem modern are modalități de a proteja compania de atacuri neprevăzute. Aplicația WMS are un sistem de autentificare bun și fiecare user are un cont unic. Fiecare angajat va fi antrenat în a înțelege aplicația, deci vor fi conștienți de potențialele pericole, cum ar fi email-uri primite de la conturi false. Mai mult decât atât, WMS îți va da backup la date pe un alt server cloud unde vei găsi toate datele în caz că se va întâmpla o nefericire. 

5. Creșterea ROI-ului (Return on Investment)

Randamentul investițiilor este un factor important în orice companie. Atunci când faci o achiziție enormă, trebuie să te gândești și la costuri. Nu vrei o soluție care costă mult însă nu este bună și nu primești beneficii pe o durată mai lungă de timp. Investiția trebuie să vină cu rezultate. Ce trebuie să ți minte este că, deși costurile mici ale unei soluții WMS pot părea atrăgătoare, pe termen lung este posibil să nu te satisfacă atunci când compania ta crește iar sistemul nu se dezvoltă odată cu firma. Timpul pentru realizarea ROI-ului ar trebui să fie scurt, deși depinde de firmă și industrie.

6. Integrare cu ERP

Enterprise Resource Planning este un sistem care oferă o coordonare și o gestionare mai bună a diferitelor procese dintr-o firmă. Împreună cu ERP, un business poate să-și îndeplinească toate obiectivele de afaceri. Atunci când cauți sistemul WMS potrivit, trebuie să te gândești dacă se va potrivi cu un ERP. Soluția ERP trebuie să fie robustă și fiabilă, se actualizează în timp real și te ține conectat mereu. WMS și ERP lucrează în tandem pentru a menține o afacere în funcțiune, fără nicio problemă.

7. Actualizări Gratis

Furnizorul din spatele aplicației este la fel de important ca și aplicația în sine. Fiindcă furnizorul de ocupă de mentenanța aplicației, trebuie să aibă o reputație remarcabilă în implementare și asistență. Implementarea aplicației trebuie să fie rapidă ca tu să poți să te apuci de lucru cât mai repede posibil, chiar a doua zi. Atunci când cauți furnizorul perfect, întreabă ce fel de asistență pentru clienți este disponibilă și ce fel de funcții de personalizare oferă. Mai mult decât atât, află cât de des se fac actualizări, dacă sunt gratuite sau dacă furnizorul caută activ feedback-ul clienților legat de aplicație.

8. Analiza Bună a Datelor

Datele sunt importante, dar în același timp, trebuie să fie prezentate într-un mod simplu. Este o diferență între ce îți oferă sistemul și ce înțelegi din informații. Un WMS bun îți permite să creezi cu ușurință rapoarte și diagrame care îți permite să vezi ce se întâmplă în depozitul tău. Soluția poate să urmărească performanța angajaților în timp real ca tu să poți fi conștient de tot. Sistemul WMS trebuie să aibă atât viteză cât și acuratețe. Este necesar pentru te ajuta să iei decizii inteligente și să-ți arate oportunități importante de viitor.

9. Se Focusează Pe Depozit

Evident, sistemul WMS trebuie să se concentreze asupra logisticii din depozit. În general, soluțiile WMS oferă multe instrumente de afaceri care acoperă multe industrii și cerințe, deci poate o soluție nu se potrivește modelului tău de afaceri. Din această cauză, furnizorii pot să ofere funcționalități foarte specifice. Un WMS bun ar trebui să fie abil și să preia comenzile rapid, precum și să găsească soluții pentru a gestiona totul mai bine. WMS-ul potrivit te ajută să economisești bani și, în consecință, să mărești satisfacția clienților. Trebuie doar să știi să pui întrebările care contează. Mai mult decât atât, este important să alegi partenerul corect cu care să lucrezi, un expert în domeniu care știe cum să-ți facă business-ul să strălucească.

10. Se Potrivește cu Business-ul Tău

Evident, trebuie să găsești o soluție WMS care se potrivește cu business-ul tău. Acest lucru este cel mai important atunci când alegi WMS-ul. Trebuie să simți că este bun pentru firma ta și că te poate ajuta cu adevărat. Un bun sistem WMS te ajută să știi orice despre ce se întâmplă în firma ta ca să facă procesele mai eficiente și mai profitabile. Furnizorul trebuie să-ți ofere ce ai nevoie pentru firmă, pentru cerințele sale specifice. Atunci când vei alege partenerul perfect, vei știi cu siguranță dacă ai luat decizia corectă.

Concluzie

Nu este ușor să faci o alegere, mai ales că sunt multe soluții bune pe piață. Consultă-te cu echipa și află de ce au nevoie pentru a funcționa mai eficient. Pune întrebările corecte și îți vei da seama de ce dorești. Sperăm că acest articol ți-a arătat ce să cauți atunci când îți alegi soluția WMS și că vei lua decizia potrivită. Nu ezita să ne întrebi despre WMS dacă ai vreo nelămurire. Suntem aici să te ajutăm. 

Citește: 5 Semne că business-ul tău are nevoie de software.

Postări similare

phone-handset