4 Motive să alegi un sistem Customer Relationship Management (CRM)

Publicat la 19 apr. 2022

Compania ta se folosește de spreadsheet-uri în Excel și alte metode pentru a organiza clienții, produsele și serviciile. Excel este un instrument util—dar până într-un anumit punct. La un moment dat, este inevitabil ca lucrurile să scape de sub control și să ai contacte răspândite în diferite programe de email, foi de calcul și alte documente. Strategia ta de marketing este împrăștiată și nu produce rezultatele dorite. Mai mult decât atât, nu poți urmări ce se întâmplă pe piață și pierzi oportunități importante de profit. În această situație, ai nevoie de un sistem de management al relațiilor cu clienții—sau un sistem CRM (Customer Relationship Management).

Customer Relationship Management este o platformă centralizată care îți ajută firma să gestioneze eficient contactele, să proiecteze un proces de vânzări mai eficient și să ofere asistență clienților. Un sistem CRM bun îți permite să automatizezi sarcinile de bază și să simplifici procesele și costurile companiei pentru a vinde mai mult. 

Însă care sunt motivele principale pentru care ar trebui să alegi CRM pentru firma ta? Află răspunsul în acest articol. 

De ce este Customer Relationship Management atât de important? 

CRM reprezintă toate activitățile, strategiile și tehnologiile pe care companiile le folosesc pentru a-și gestiona interacțiunile cu clienții actuali și potențiali. La urma urmelor, clientul este regele

Relația ta cu clienții va determina succesul companiei tale. Dacă clienții au o părere proastă despre produsele și serviciile tale, atunci se va reflecta negativ în recenzii. Cu CRM, poți construi o relație cu clienții care, la rândul lor, creează loialitate și te ajută să reții clienții. Loialitatea clienților afectează veniturile unei companii iar CRM este o strategie de management care aduce profit. 

În termeni simplii, un instrument CRM crează o interfață de utilizator simplă pentru o colecție de date care ajută companiile să recunoască și să comunice cu clienții într-un mod scalabil. Poate fi implementat într-o gamă largă de metode: rețele sociale, apeluri telefonice, email, chat și website-uri. 

Descoperă Ce este Customer Relationship Management? 

Avantajele CRM

Deci care sunt beneficiile software-ului Customer Relationship Management? Hai să ne uităm împreună peste cele mai bune motive să alegi un software CRM. 

Serviciu mai bun pentru clienți

Scopul software-ului CRM modern este de a îmbunătăți relațiile dintre afaceri și clienți—și este în continuare principalul avantaj. Un sistem CRM gestionează toate contactele din companie și adună informații importante despre ei, cum ar fi datele demografice, înregistrările de achiziții și mesajele anterioare pe toate canalele. 

Aceste informații sunt accesibile pentru oricine din companie care are nevoie de ele. Astfel, angajații tăi au tot ce trebuie să știe despre client la îndemână și poate oferi o experiență mai bună, care tinde să sporească satisfacția clientului. 

Oferă o bună organizare a companiei 

O soluție CRM îți permite să imporți și să condensezi toate datele clienților tăi într-o singură locație centralizată. De acolo vei avea acces la toate informațiile de care ai nevoie despre un anumit  client într-o interfață intuitivă. Astfel, orice apel telefonic, mesaj text, sau email poate fi conectat într-un singur loc. 

Cum am menționat mai sus, personalul de vânzări va cunoaște un client mai bine. Chiar și angajații noi pot să învețe mai ușor baza de clienți. 

Analize mai detailate 

Cu un sistem CRM, ai o mulțime de date despre clienții tăi. Însă nu este important doar să aduni datele, dar trebuie să știi ce înseamnă și cum să le folosești. Multe software-uri CRM au capabilități analitice încorporate pentru a contextualiza datele, împărțindu-le în elemente acționabile și valori ușor de înțeles. 

Aceste valori te ajută să evaluezi succesul unei campanii de marketing și să o optimizezi în consecință. Mai mult decât atât, indiferent dacă ai o companie mare sau una mică, datele pot fi partajate cu toată lumea; întreaga organizație va fi pe aceeași pagină. Datele pot fi manipulate într-o varietate de moduri, adică poți urmări tot ce dorești, de la rapoartele de prognoză a vânzărilor la clienții potențiali noi.

O strategie de marketing mai personalizată 

Un sistem CRM robust va avea automatizare de marketing, adică îți oferă posibilitatea de a urmări campaniile tale. Mai mult decât atât, va simplifica fluxul de lucru. Poți, de asemenea, să configurezi o mulțime de email-uri: le poți programa și urmări pur și simplu. Pentru a vedea rezultatele dorite, tot ce trebuie să faci este să aștepți ca programul să termine de analizat datele.

Mai mult decât atât, prin această tehnologie de automatizare a marketingului, CRM accelerează sarcinile ușoare. Astfel, angajații tăi au mai mult timp pentru a se concentra pe munca pe care numai oamenii o pot gestiona, cum ar fi crearea de conținut. De asemenea, CRM se asigură că nicio sarcină nu scapă prin fisuri, cum ar fi faptul că toate email-urile importante sunt trimise întotdeauna persoanelor potrivite. 

Cine are nevoie de CRM? 

CRM oferă o gamă de beneficii și multe tipuri de afaceri și echipe pot beneficia de acest software. Este important de reținut că nu toți clienții sunt creați la fel; CMR-ul te ajută să îți păstrezi clienții potriviți și să distribui resure și bani către clienții care vor returna cea mai mare valoare. 

Companiile mici beneficiază cel mai mult de CRM pentru că este greu să identifice și să achiziționeze clienți. La fel, freelanceri individuali pot folosi tehnologia CRM în mod eficient pentru a organiza și gestiona sarcini și pentru a-și îmbunătăți strategia de marketing și comunicarea cu clienții. 

Însă sunt unele companii care pot câștiga mai mult din utilizarea unui CRM decât altele: 

  • Afaceri cu o echipă de vânzări dedicată: un CRM te poate ajuta să gestionezi contactele și relațiile cu clienții. Software-ul poate să îmbunătățească procesele de vânzări. 
  • Afaceri cu o echipă de marketing: după cum ai aflat, CRM și marketing merg mână în mână și CRM-ul poate ajuta echipa de marketing să identifice, să capteze și să convertească clienții potențiali. Aceste lucruri pot să creeze o experiență mai fluidă și mai consistentă. 
  • Afaceri care doresc să crească eficiența: software-ul CRM poate accelera semnificativ procesele și sarcinile de zi cu zi pentru întreaga echipă. Mai mult decât atât, poate să reducă erorile și să se asigure că toate comunicările ajung la persoanele potrivite, la momentul potrivit. 

Citește și Vrei un Customer Experience mai bun? Investește în CRM.

Postări similare

phone-handset